luni, 30 august 2010

Restricţii dure pentru pistolari

Pistoalele cu gaze vor fi supuse autorizării, iar armele cu aer comprimat vor putea fi folosite doar în spaţii speciale. În cazul în care arma este folosită în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, deţinătorul nu va mai putea obţine o nouă autorizaţie decât după doi ani.

Noile prevederi vor intra în vigoare începând din octombrie. Poliţiştii spun că aceste măsuri vin în urma unei interpretări greşite, de către deţinători, a Legii 295 privind liberalizarea accesului populaţiei la armele non-letale.
„Cei care şi-au luat arme n-au înţeles că acestea pot fi folosite doar în scopul autoapărării, şi nu la nervi, în încăierări pentru locurile de parcare, ori în cazul unor incidente în trafic. Tocmai de aceea am dorit să modificăm legea", a explicat comisarul-şef Valentin Niculiţă de la Direcţia Arme şi Muniţii din cadrul Poliţiei Române.
Mai multe în:
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Restrictii_dure_pentru_pistolari_0_325767767.html

luni, 16 august 2010

Hoţii, invitaţi la maşini de fiţe

Şuţii profită de nesăbuinţa proprietarilor, care îşi lasă limuzinele cu motorul pornit şi cu cheile în contact. În 2010, aproximativ 20 de maşini de lux au fost lăsate „pomană“ pungaşilor, cu motorul pornit şi gata de drum. Printre păgubiţi: Gigi Becali, Andrei Hrebenciuc şi dorobanţierul Syda.

Furtul maşinilor lăsate cu cheile în contact este un mod de operare „specific" Bucureştiului. Poliţiştii spun că a devenit „o practică" printre cei care au maşini scumpe să îşi lase autovehiculul pornit în faţa curţii.

Mai multe despre acest subiect în: http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Hotii-invitati__la_masini_de_fite_0_312569112.html

Încă două săptămâni de chin pe drumurile spre mare şi munte

Aglomeraţia sufocantă de pe drumurile care duc spre litoral şi staţiunile montane din ţara noastră va mai dura două săptămâni. Poliţiştii rutieri spun că abia în jurul datei de 1 septembrie circulaţia va reveni la normal pe aceste artere.
Mai multe pe http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Inca_doua_saptamani_de_chin_pe_drumurile_spre_mare_si_munte_0_317968688.html

Tăierea salariilor bugetarilor este în realitate de 55%

Banii de salariu pentru diversele categorii de bugetari sunt mult mai puţini decât anunţatele tăieri de 25%.

Medicii, profesorii, politiştii sau funcţionarii publici susţin că tăierile sunt de aproximativ 55%, dacă luăm în calcul şi tăierea sporurilor de la începutul anului şi mărirea TVA-ului, care a însemnat de fapt mai mulţi bani scoşi din buzunar.
Valoarea reală a reducerilor din drepturie salariale ale poliţiştilor depăşeşte în fapt 36 %, în unele cazuri. De exemplu, un subofiţer care primea, anul trecut, în luna iulie 3.000 de lei, a primit în iulie 2010 doar 1.900 de lei, cu 36,5% mai puţin faţă de 2009.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marian Gruia spune că diferenţa dintre remuneraţia pentru luna iulie 2010 şi cea din iulie 2009 „este dată din reducerea salariilor de bază, a normei de hrană, a drepturilor de echipament, sporurile de dispozitiv sau a sumelor acordate pentru chirie cu câte 25%, cumulată cu scoaterea, de la 1 ianuarie, a salariilor de merit şi a altor sporuri, din drepturile salariale”.

Scăderile nu sunt însă egale. Poliţiştii care nu beneficiau de bani pentru chirie, de exemplu, deoarece deţin locuinţe personale în localităţile unde îşi desfăşoară activitatea, au o scădere de aproximativ 26%.
Mai multe in:http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/scaderi_salarii-bugetari_0_317968699.html