joi, 27 iunie 2013

ONG-urile iau apararea consumatorilor de droguri in scandalul opririi finantarilor schimbului de seringi

Reţeaua Română de Reducere a Riscurilor consumului de droguri, impreuna cu mai multe ONG-uri specializate in programele de schimb de seringi avertizeaza asupa sistarii finantarii pentru aceste programe. In acest sens, in ziua de 1 iulie, va fi organizata o actiune de protest in Piaţa Revoluţiei, la statuia Eroilor Revoluţiei, informeaza publicatia Optimal Media.
“Ministerul Sănătăţii şi celelalte autorităţi ale statului, sub pretextul că nu dispun de banii necesari, abandonează consumatorii dependenţi de droguri infecţiei cu HIV/SIDA şi hepatitelor! Veniti sa apăraţi dreptul la viaţă, dreptul la tratament! Opuneţi-vă indiferenţei şi susţineţi continuarea programelor adresate consumatorilor de droguri. Programele de schimb de seringi si tratamentul substitutiv permit controlarea epidemiei HIV. Incetarea lor inseamna promovarea bolilor infectioase si punerea in pericol a intregii populatii, nu doar a consumatorilor de droguri”, se mentioneaza in comunicatul postat de initiatori pe pagina de Facebook dedicata acestei activitati.
Cititi mai mult Aici

marți, 25 iunie 2013

Sange de politist petru victimele accidentului din Muntenegru

In semn de solidaritate cu victimele accidentului din Muntenegru, incepand de azi, 25 iunie 2013, politistii bucuresteni vor dona sange la Spitalul Militar Central, informeaza surse din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti.
Politia Capitalei a anuntat azi dimineata ca unul dintre conducătorii auto al autocarului  implicat in accidentul din Muntenegru este angajat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, la Serviciul de Logistică.

Familia Regala a Romaniei incurajeaza familiile victimelor accidentului din Muntenegru

Regele Mihai I a transmis condoleante familiior victimelor accidentului din Muntenegru printr-o scrisoare. Mesajul a fost postat de Principele Nicolae pe pagina sa de Facebook. 
sursa foto: princeradublog.ro


"Regina Ana si cu mine, impreuna cu Familia Regala, suntem cu gandul si cu inima alaturi de familiile indoliate dupa pierderea celor dragi, in accidentul din Muntenegru", se arata in scrisoarea transmisa de Regele Mihai I
Scrisoarea poate fi citita in intregime pe blogul princeradublog.ro.

Scrisoarea Regelui Mihai I adresată familiilor române îndoliate, 24 iunie 2013






Unul dintre soferii autocarului rasturnat in Muntenegru,angajat al Politiei Capitalei

Politia Capitalei a anuntat azi dimineata ca unul dintre conducătorii auto al autocarului  implicat in accidentul din Muntenegru este angajat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, la Serviciul de Logistică.



Sursa foto: Adevarul


"Respectivul angajat se afla în timpul liber, iar din data de 25 iunie urma să figureze în concediu de odihnă legal, aprobat de conducerea unității unde își desfășura activitatea", arata un comunicat al Politiei Capitalei, postat pe site-ul institutiei.

"Agentul de poliție este posesor al permisului de conducere din anul 1989, având categoriile BE, CE, DE și al atestatului profesional eliberat de ARR București la data de 17.03.2012 cu valabilitate până la data de 16.03.2017, fiind cunoscut ca un bun profesionist.

Agentul de poliție are 45 de ani, este căsătorit și are un copil. Este angajat în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București din aprilie 1991 în cadrul structurilor de ordine publică, ulterior din anul 1994 a activat în cadrul structurilor de intervenție rapidă, iar din anul 2000 în structurile de logistică, în funcția de conducător auto", se mai arata in comunicat.

In conformitate cu prevederile legale în vigoare, polițistul putea să îndeplinească și alte activități remunerate, în condițiile în care acest lucru nu împieta desfășurarea optimă a activității de funcționar public cu statut specia, mai precizeaza oficialii Politiei Capitalei.  

Poliția Capitalei așteaptă finalizarea anchetei autorităților muntenegrene, care urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului rutier.

Accidentul de autocar din Muntenegru s-a soldat cu moartea a 18 români şi rănirea altor 29. 
Premierul Victor Ponta a declarat doliu naţional în ziua de miercuri, 26 iunie, în memoria morţilor din Muntenegru. La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a transmis condoleanţe familiilor îndoliate, mulţumind autorităţilor din Muntenegru pentru promptitudine şi pentru sprijinul acordat statului român.
Parchetul General s-a sesizat din oficiu şi a deschis dosar penal în acest caz, cerând autorităţilor de peste hotare sprijin în anchetă. 

luni, 17 iunie 2013

103 ANI DE LA PRIMUL ZBOR DIN ISTORIA AVIAŢIEI ROMÂNE

Aurel Vlaicu a zburat, pentru prima data, pe Dealul Cotrocenilor, cu avionul proiectat chiar de el, Vlaicu 1, aminteste Ministerul Apararii Nationale pe pagina oficiala de Facebook. Era primul „avion naţional” – avion realizat de un român pe pământul României. După mai multe încercări nereuşite, în după-amiaza zilei de 17 iunie 1910, în urma unui rulaj de câţiva metri, avionul Vlaicu 1, pilotat de creatorul său, a decolat şi a zburat circa 50 de metri la o înălţime de 3-4 metri, după care a aterizat uşor. 

sursa foto: pagina oficiala de Facebook a MApN

Visul lui Vlaicu se împlinise, aparatul imaginat de el zburase. Prin această realizare aeronautică, România a devenit a treia ţară din lume, după Statele Unite ale Americii şi Franţa, pe teritoriul căreia s-a zburat cu un aparat original, inventat, construit şi pilotat de un fiu al ţării respective. Vlaicu a murit în 1913, dar în mintea românilor trăieşte şi în prezent. 
Un soldat român care a supravieţuit Primului Război Mondial îşi amintea că, împreună cu camarazii, se uita pe cer şi, când trecea un avion, spunea: "Uite-l pe Vlaicu!".

Cine a fost Aurel Vlaicu
Potrivit revistei HistoriaAurel Vlaicu s-a nascut la 6/19 noiembrie 1882, în satul Binţinţi, comuna Geoagiu, judeţul Hunedoara, în apropiere de Orăştie. După absolvirea claselor primare la şcoala din localitatea natală, a continuat studiile gimnaziale la Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie (unde predarea se făcea în limba maghiară) şi a terminat studiile preuniversitare la Liceul German din Sibiu (cu predare în limba germană), unde a susţinut şi examenul de bacalaureat, în toamna anului 1902.
Cu toate că dispunea de posibilităţi materiale foarte modeste, Aurel Vlaicu a dorit nespus să-şi continue studiile pentru a se perfecţiona în domeniul construirii aparatelor de zburat. După ce a studiat două semestre la Universitatea din Budapesta, văzând că aici nu sunt condiţii pentru realizarea visului său – o maşină zburătoare –, s-a înscris în toamna anului 1903 la Ludwig Maximilians Universität din München, pe care a absolvit-o în anul 1907, obţinând diploma de inginer.
Din perioada petrecută la München sunt mai multe relatări referitoare la realizarea de către Vlaicu a unui model zburător, care a impresionat pe profesorii Şcolii Politehnice Regale Bavareze şi care ar fi fost reţinut pentru îmbogăţirea patrimoniului universităţii. A urmat efectuarea stagiului militar într-o unitate de marină austro-ungară din portul Pola şi apoi, angajarea sa, cu sprijinul prietenului şi fostului său coleg de facultate, inginerul Oskar Orsinus, nepot al fabricantului de automobile Oppel, la fabrica acestuia din oraşul Rüsselsheim.

sâmbătă, 15 iunie 2013

Guvernul lanseaza primul program de internship din administratia centrala

Guvernul Romaniei lanseaza astazi, 15. 06. 2013, primul program de internship din administratia centrala.

Formularul de aplicatie poate fi accesat pe http://internship.gov.ro/

Sursa foto: internship.gov.ro
Potrivit site-ului internship.gov.ro, programul are drept misiune formarea unui corp de elită alcătuit din studenți și tineri absolvenți cu potențial în vederea îmbunătățirii calității actului de guvernare şi a pregătirii acestuia pentru o carieră ulterioară în administraţia publică centrală şi locală din România.
Stagiile de internship desfășurate la Palatul Victoria se întind pe durata a două luni (iulie-septembrie) și sunt neremunerate. La final, stagiarii sunt repartizați în cadrul departamentelor sau serviciilor care i-au selectat. 
Criterii de participare:
La acest program se pot inscrie tinerii care indeplinesc cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
  • să dețină cetățenia română;
  • să aibă vârsta de până la 25 de ani la momentul debutului programului;
  • să fie studenți ori tineri absolvenți ai programelor universitare de licență;
  • să cunoască bine cel puțin o limbă străină de circulație internațională;
  • să aibă cunoștințe de bază în domeniul IT (respectiv cunoștințe avansate pentru aplicații la Direcția Servicii Online și Design).
Experiența anterioară în activităţi de implicare civică ori programe de voluntariat reprezintă avantaje în procedura de selecție, însă nu sunt obligatorii.
Candidaților ce vor fi aleși pentru lista scurtă li se vor solicita materiale justificative suplimentare în sprijinul aplicației lor.
Procesul de selecție va fi unul competitiv. Aplicanții trebuie să demonstreze că sunt potriviți pentru acest stagiu, că sunt calificați, ambițioși și serioși în activitățile întreprinse la Palatul Victoria.
Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 01 iulie 2013 (inclusiv). 

miercuri, 12 iunie 2013

Sabia folosita de o bucuresteanca, in anul 2010, pentru a-si ucide sotul a fost dusa la Muzeul National de Istorie. Unde sunt ciocanul si perna folosite la aceeasi crima?

Politia Capitalei a predat Muzeului National de Istorie a Romaniei o sabie otomana, din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, denumita “ŞIMŞIR”. Aceasta arma a fost folosita intr-un caz de omor calificat comis la 12 septembrie 2010. Atunci, o femeie a incercat sa-i crute suferinta sotului ei bolnav si l-a lovit cu sabia in cap...

         De fapt, femeia a incercat sa-si asasineze sotul prin mai multe metode. Prima data l-a lovit cu un ciocan, dar cand a vazut ca sotul traia, a folosit o sabie gasita in apartament. Nici asta nu i-a adus sfarsitul barbatului. In cele din urma, femeia a reusit sa-si ucida sotul sufocandu-l cu o perna.

Istoricii spun ca sabia a apartinut unui ofiter otoman care a luptat în Războiul de Independenţă din anul 1877 şi a fost capturată de o rudă a acesteia, participant în război, care a păstrat-o în familie.  

După un proces care nu a durat foarte mult, deoarece şi-a recunoscut fapta şi în faţa instanţei, femeia a fost condamnată la 15 ani de închisoare. Aceasta se află acum la Penitenciarul Târgşor unde îşi ispăşeşte pedeapsa. "Când a dat sentinţa definitivă, instanţa a cerut ca armele care s-au folosit la crimă să fie distruse. Nouă însă ne povestise femeia că sabia o are moştenire de la străbunicul ei care o primise trofeu de la un ofiţer turc. Aşadar, am sunat la Muzeul Naţional de Istorie, iar cei de aici după expertiză au confirmat că arma are valoare istorică şi mai mult, ne-au rugat să le-o donăm. Ceea ce am şi făcut", au povestit anchetatori, reporterilor Adevarul.

Ciocanul si perna ar avea vreo valoare istorica?...


 



marți, 11 iunie 2013

Divortul Elenei Udrea de Dorin Cocos a miscat profund Fundatia Miscarea Populara

Fundatia Miscarea Populara a postat pe contul de Facebook un comunicat emotionant despre divortul Elenei Udrea de omul de afaceri Dorin Cocos:


"Comunicat de presă

Fundaţia Mişcare Populară îşi exprima regretul legat de problemele familiale ale doamnei Elena Udrea.Familia este baza societăţii, orice problemă în sânul familiei trebuie să rămână în familie şi nu în presă.În aceste momente grele Fundaţia Populară este alături de doamna Elenă Udrea.Doamna Elenă Udrea a avut o carieră politică fulminantă şi cu toate astea ştiut să ţină departe de presă problemele familiale.
Fundaţia Mişcarea Populară îndeamnă presă la moderaţie şi respect
".

Elena Udrea
sursa foto: contul de Facebook


Acest anunt de solidarizare a venit la putin timp dupa ce chiar Elena Udrea a anuntat, pe blogul personal, separarea de sotul sau:

"Dupa 10 ani, casatoria noastra a luat sfarsit astazi, 10.06.2013, in mod amiabil si in fata notarului.Decizia de a ne desparti vine dupa o analiza indelungata si profunda a relatiei noastre si a optiunilor de viitor a fiecaruia dintre noi.Faptul ca avem cariere atat de diferite si, in cazul nostru, chiar incompatibile, unul politica, altul afaceri, ne-a privat de timpul petrecut impreuna necesar relatiei si a supus casatoria unor presiuni din exterior care au afectat-o iremediabil.De astazi, mergem pe drumuri separate, dar pastram prietenia si parteneriatul solid construite in ultimii 15 ani, ramanand in cele mai bune relatii.Multumim familiilor si prietenilor care ne-au fost si ne sunt alaturi si rugam pe toti cei care ar putea fi interesati de acest subiect sa dea dovada de intelegere fata de noi si sa ne respecte intimitatea.Precizam ca aceasta este singura declaratie pe care o vom face.Va multumim!"



luni, 10 iunie 2013

Victor Ponta: Exista mentalitatea ca toata lumea sta si asteapta sa vina guvernul sa repare ce s-a stricat

Prim-ministrul a organizat preventiv comandamentul de inundatii in contextul cresterii debitului Dunarii. Victor Ponta le-a transmis autoritatilor locale sa-i mobilizeze pe oameni pentru a minimiza efectul unor eventuale inundatii.
Victor Ponta, sursa foto: Facebook

Vreau sa transmit un mesaj autoritatilor locale. Exista mentalitatea ca toata lumea sta si asteapta sa vina guvernul sa repare ce s-a stricat. Vreau sa ganditi altfel, la fel ca si in iarna, cand v-am zis ca aveti autoritatea sa faceti tot ce este necesar. Vreau sa vedem unde e nevoie, ce putem sa facem si cum sa ii mobilizam pe oameni”, a declarat premierul in cadrul comandamentului de inundatii de la Guvern. Declaratia a fost postata pe contul de Facebook al lui Victor Ponta.

Raliul Aerian al Romaniei: castigatorii vor fi premiati de Principele Nicolae

In perioada 12-15 iunie 2013, la Aerodromul de la Banesti, se desfasoara prima editie a Raliului Aerian al Romaniei, o competitie certificata de Federatia Aeronautica Internationala si organizata de singura echipa privata de acrobatie din Romania, Iacarii Acrobati, si Aeroclubul Romaniei.

Evenimentul se bucura de sprijinul Casei Regale a Romaniei, astfel ca la ceremonia de deschidere va participa Alteta Sa Regala Principele Nicolae, care va inmana insignele "Aripile Regale Romane" tuturor pilotilor participanti la raliu.
Alteta Sa Regala Principele Nicolae
sursa foto: contul de Facebook


In primele doua zile, 12 si 13 iunie, pilotii vor executa zboruri de antrenament in zona aerodromului, urmand ca, pe 14 si 15 iunie, sa se desfasoare cele doua probe de concurs.
In serile de 14 si 15 iunie, publicul este asteptat la cate o demonstratie aeriana.

Sursa foto: contul de Facebook Iacarii Acrobati Aerobatic Yakers


Evenimentul este organizat de Iacarii Acrobati & Aeroclubul Romaniei 

Pot participa avioanele listate in subclasele C-1(a,b,c,d) si C-3(a,b,c) Sporting Code, Sectiunea 2, ultima editie si motoplanoare asa cum sunt definite in FAI Sporting Code , Sectiunea 3, ultima editie (TMG)
Viteza minima declarata este de 70kts. Vitezele declarate vor fi multipli de 5kts.

Regulamentul: http://www.yak52.ro/regulament_raliul_aerian_al_romaniei.html 


Program:

12-13.06 - inscrierea echipajelor & Zile de antrenamente. Crew registration & practice days

14.06 - zi de concurs/competition day
- ora 11:00 - Ceremonie deschidere/Open ceremony
- ora 12:00 - Briefing ziua 1/briefing day 1
- ora 14:00 - Start etapa 1
- ora 20:00 - Debriefing
- ora 20:30 - Antrenament de relaxare in zbor/Relaxing Flight Training.

15 Iunie - zi de concurs/competition day
- ora 12:00 - Briefing
- ora 14:00 - Start etapa 2
- ora 20:00 - Festivitatea de premiere/
- ora 20:30 - Antrenament de relaxare in zbor/Relaxing Flight training

In fiecare seara mini training acrobatie cu aeromodele, avioane, planoare sau parasutisti./Each evening flight training.

Numarul maxim de echipaje acceptate in concurs - 12. Maximum number of participating airplanes:12.

Fiecare echipaj participant [pilot si navigator] trebuie sa aiba licenta valida. Each crew must have valid licence,

Pentru echipaje cu un membru sub varsta de 23 ani la data evenimetului se acorda 50% discount.

Pentru echipajele care au ambii membrii sub 23 ani - participarea este gratuita.

Cine participa:

Echipaj 1: Olivia Arsene/Felix Arsene pe avion DA40
Echipaj 2: Ionut Andrei/Raul Forje pe avion Zlin 142
Echipaj 3: Lucian Barna/Cornel Filimon pe avion Cessna 172
Echipaj 4: Viforel Babaca/Zoli Iles pe avion DA40
Echipaj 5: Iulian Botta/ _______ pe avion SR22
Echipaj 6: Ciro-Csaba Csongor/ Alexandru Ioan Vlad pe avion C210
Echipaj 7: Dacian Vinereanu/Florentin Stanislav Salat pe avion C206
Echipaj 8: Marius Puiu/Nicolae Nica pe avion C172
Echipaj 9: Remus Moise/Laurentiu Stan pe avion DA40
Echipaj 10: Simion Campean/Vlad Stoian pe Falke

Sponsori: DRAPER TOOLS, STEFANCLAYT, ALL ELECTRICS, CESA

vineri, 7 iunie 2013

România scapă de lesa FMI. Acordul cu Fondul Monetar expiră la sfârşitul lunii

România scapă de toate restricţiile impuse de FMI. Acordul expiră la finalul lunii, iar autorităţile nu se îngrămădesc să solicite o nouă înţelegere între ţara noastră şi instituţiile financiare internaţionale.

Totuşi, Romania rămâne cu o datorie de peste 17 miliarde de euro către FMI, Comisia Europeana şi Banca Mondială, bani care trebuie returnaţi până la ultimul cent.
La sfârşitul acestei luni, se încheie acordul prelungit cu FMI. Potrivit răspunsului venit de la biroul de presă de la Washington, Fondul Monetar Internaţional nu a stabilit nicio vizită în România, în urmatoarele luni. În aceste condiţii, de la 1 iulie, nu mai avem niciun acord cu FMI, iar autorităţile nu au decis dacă vor mai face un nou acord. Cititi mai departe

Principele Radu Duda implineste 53 de ani! Isi va sarbatori ziua de nastere in Anglia

Principele Radu implineste 53 de ani. Alteta Sa Regala isi va sarbatori ziua de nastere in Anglia unde se afla in vizita impreuna cu Principesa Margareta.
Chiar de ziua sa, Principele Radu si Principesa Mostenitoare "sunt invitati de onoare la Royal Albert Hall pentru a participa la un concert extraordinar Beethoven sustinut de Royal Philharmonic Orchestra si solista romanca Alexandra Dariescu" se arata intr-un comunicat postat pe blogul princeradu.ro

Sursa Foto: princeradu.ro

"Seara va cuprinde doua dintre cele mai valoroase lucrari beethoveniene: Concertul nr. 5 pentru pian si orchestra si Simfonia a IX-a. Dirijor va fi Andrew Greenwood. Isi vor mai da concursul Royal Choral Society si Guildford Choral Society.

Altetele Lor Regale vor participa, dupa concert, la lansarea ultimului disc cu muzica clasica al eminentei pianiste romance, nascuta la Iasi. Alexandra Dariescu a absolvit conservatorul in Regatul Unit, in anul 2008 si, in cei cinci ani care au urmat a cantat pe mari scene ale lumii, printre care Carnegie Hall la New York
" se mai arata in comunicatul postat pe blogul Principelui.

Potrivit sursei citate, "este pentru prima oara cand Familia Regala a Romaniei este invitata de onoare de catre Royal Albert Hall si Royal Philharmonic Orchestra". Iar de aceasta data, invitatia la Royal Albert Hall coincide cu ziua de nastere a Principelui Radu.
 
Aceasta este a saptea vizita externa a Familiei Regale a Romaniei, in anul 2013, dupa vizitele Regelui Mihai, Principesei Mostenitoare, Principelui Radu si Principelui Nicolae la Cetatea Vatican, Londra, Paris, Istanbul, New York si Belgrad.

miercuri, 5 iunie 2013

Traian Igas: "USL încalcă actuala Constituţia pentru a face una nouă"

Cel putin asa sustine senatorul PDL intr-un comentariu postat pe pagina sa de Facebook.

"Încă o dată USL ne arată că interesele majorităţii lor parlamentare sunt mai presus decât orice voinţă a poporului. De data aceasta, majoritatea parlamentară a USL urmăreşte în mod conştient obţinerea unui anumit efect juridic al referendumului: adoptarea unei variante revizuite a Constituţiei României" se arata in comentariul Lpostat pe pagina de socializare.

Sursa foto: contul de Facebook al senatorului ConstantinTraian Igas

Acesta adauga: "Sesizarea PDL depusă la Curtea Constituţională pe legea referendumului arată clar că USL încalcă actuala Constituţie pentru a face una nouă, arogându-şi libertatea de a stabili în mod arbitrar faptul că cifra de 30% participanţi este o „majoritate” suficient de legitimă sub aspect numeric încât să valideze un referendum.

Referendumul este instrumentul democraţiei directe, nu putem permite ca interesele acestei majorităţi parlamentare să decidă în mod arbitrar, fără a ţine cont de vreun articol din Constituţie sau de vreun principiu general al dreptului, un anumit prag, care poate fi oricând modificat".

Ministrul Sanatatii zice ca vrea sa se reia activitatea de transplant in Romania

"Dorim sa reluam cat mai rapid transplantul cardiac la Târgu-Mureş si sa dezvoltam alte centre de transplant din ţară", scrie Eugen Nicolaescu pe pagina sa de Facebook.


"Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş va fi redeschis ca unitate sanitară publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, lansat vineri în dezbatere publică pe site-ul MS" potrivit unui articol MEDIAFAX.
Proiectul mai prevede că Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş se finanţează integral din venituri proprii, din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi din alte surse, în condiţiile legii.

De la dorinta pana la practica este insa un drum lung, plin de obstacole administrative si financiare. 

Dr. Victor Zota, coordonator naţional de transplant, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că nu înţelege nici acum de ce la Târgu Mureş nu s-a mai făcut transplant cardiac în ultimii ani, întrucât centrul avea acreditare din 2011.

"Nu ştiu dacă problema transplantului de cord de la Târgu Mureş va fi rezolvată odată ce institutul va căpăta statutul de unitate sanitară cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii, în condiţiile în care atâta timp cât a fost în subordinea Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, nu a făcut nicio intervenţie de acest fel, deşi avea toate condiţiile. Când am întrebat medicii de ce nu fac transplant de cord, atât cei din Bucureşti, cât şi cei din Târgu Mureş au spus că nu au primitor eligibil cu donatorul", a spus Zota.
Ministrul sustine insa ca va gasi solutia: "Astazi voi avea o intalnire cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant, conducerea Spitalului Regional Târgu-Mureş, preşedinţii comisiilor de specialitate din cadrul MS, specialişti şi conducerea UMF Bucureşti şi Târgu-Mureş pentru a clarifica câteva aspecte de mare importanţă privind reluarea activităţii de transplant în România, precum şi situaţia transplantului de cord", mai arata ministrul pe Facebook.


luni, 3 iunie 2013

Zeci de angajati ai ENRC din Kazahstan ar putea fi concediati pentru fraude

Un control intern al Eurasian Natural Resources Corporation(ENRC) a scos la lumina detalii socante in cazul de frauda de care sunt acuzati reprezentantii acestei companii.
Sursa Foto Mining Journal

 Zeci de angajati ar fi implicati in favorizarea unor furnizori de echipamente de la care au achizitionat utilaje la preturi umflate. Mai mult, se pare ca staff-ul a cheltuit banii companiei pentru a achizitiona o casa de oaspeti, o afacere agricola si o ferma de cai, scrie presa din Marea Britanie.
Astfel, in urma controlului, s-a recomandat concedierea a 20 de angajati din Kazahstan si sanctionarea disciplinara a altor peste 60 de oameni.


sâmbătă, 1 iunie 2013

Politia Locala Bucuresti (PLMB) nu vrea sa joace "Caesars Casino" pe Facebook


Disperati de invitatiile pentru jocurile pe Facebook, reprezentantii PLM B (Politia Locala a Municipiului Bucuresti) incearca sa scape de acestea printr-un anunt postat chiar pe pagina site-ului de socializare respectiv.


Iata ce spun politistii locali: "Multumim celor care ne transmit sesizari sau anumite probe cu privind unele fapte. Prezenta noastra in spatiul virtual se datoreaza si acestui fapt, de a va ajuta in timp cat mai scurt, ori a lua o pozitie cat mai corecta in anumite cazuri. Astfel, va rugam, ca in cazul in care aveti informatii care privesc activitatea PLMB, ori reclamatii fata de personalul nostru sa nu ezitati sa ni le trimiteti. Singura rugaminte pe care o avem este aceea ca orice informatie - indiferent ca sunt acte, fotografii sau petitii ori cereri - sa fie trimisa prin mesaje private. Pagina, in sine, este de prezentare a activitatii institutiei. Va multumim.
(p.s - pentru cei care insista, Politia Locala a Municipiului Bucuresti nu va accepta niciodata invitatii de tipul "joaca Full Bloom, Coasterville, Caesars Casino....:-))) va pierdeti timpul)".

Sa speram ca Facebook o sa inventeze un joc si pentru ei...  :))