duminică, 8 iunie 2014

Milionarii ”DNA”


Direcția Națională Anticorupție (DNA) și DIICOT au ajuns în ultima vreme locuri excentrice și exclusiviste, destinate oamenilor de afaceri, politicienilor sau șefilor instituțiilor de stat. 

În primă fază, VIP-urile vin la „întâlnire” cu limuzinele lor luxoase apoi, cu alte „limuzine”, în „coloana oficială”, cu antemergător și tot ce trebuie. Cam după a doua vizită, primesc bră...țări nichelate și sunt duși în alt loc „exclusivist”, pentru 24 de ore. 


A doua zi, tot cu brățări, merg să viziteze niște oameni cu robe negre. Acești oameni îi analizează bine și apoi îi trimit, fie acasă unde nu au voie să intre în contact cu prea multă lume, pentru că sunt „contagioși”, fie în alte locuri exclusiviste din Jilava, Rahova, Poarta Albă...

În curând, un nou portal de știri va intra pe piață. Este o surpriză, sau nu. Într-o societate în care totul pare condus de corupție, niște oameni vor să lupte împotriva ei. Dacă vor putea face acest lucru, vom vedea.



”Trăim într-o societate în care corupția pare să primeze în relațiile interumane. Întâlnim oameni corupți în spitale, în școli, în poliție și chiar în justiție. Să nu mai vorbim de politicieni. În ultima perioadă ies la iveală tot mai multe cazuri de oameni cu funcții importante care ajung în atenția anchetatorilor pentru astfel de fapte.
Foarte curând vom fi online. Urmăriți-ne și vom lupta împreună împotriva corupției!”, se arată pe o pagină de socializare a portalului. Proiectul este încă offline, însă oamenii care lucrează acolo vor să ”iasă în lume” foarte curând. Merită sprijiniți, macar cu un like la pagina lor de Facebook.

Niciun comentariu: