Sa vedeti ce mi s-a intamplat...
...de cele mai multe ori nu imi scriu intamplarile traite de mine pe blog, pentru ca nu vreau sa tin un fel de jurnal, sau oracol...sau ceva de genul acesta...Doar daca e ceva superinteresantmegaextrablablabla... sau cel putin asa mi se pare mie. dar dupa ce am trecut prin niste chestii banale, care au culminat cu o supermegaumilire scarba si jena, am citi pe site-ul "9Am" ca cercetatorii, -orii, -orii si toti... asha, au decoperit ca ziua de luni, 19 ianuarie a fost declarata drept cea mai deprimanta zi.
Sa incep cu inceputul...
M-am trezit cu noaptea in cap, pe la vreo 7 jumate, cu gandul sa imi beau cafeaua si sa ma car la servicu.
De fapt am vrut sa ma trezesc... sau m-am trezit, nu mai tin minte, nu mai conteaza. Cert este ca m-am dus teleghidata in bucatarie si dupa ce am scapat, pe rand, ibricul, zaharul si cafeaua, ba pe jos, ba pe aragaz, am reusit, in cele din urma sa imi prepar licoarea cea de toate zilele, care ma amageste cu dezmeticirea simturilor.
Apoi am facut un fel de revista presei, cu un ochi pe site-urile ziarelor si cu altul pe ceas... dupa care am plecat spre munca. Evident ca am coborat cu o statie de metrou inainte de destinatie. Ca sa nu par proasta, m-am prefacut ca vorbesc la telefon..ul inchis, deoarece nu puteam sa risc sa ma sune cineva si sa pic de fraiera... Am urcat in urmatorul metrou si am ajuns la munca. Aici era un fel de haos. Nimeni nu stia ce vrea, de ce vrea si cum poate sa obtina niste treburi... Ba mai mult, mai pe seara, un coleg imi cere nushce informatii de la niste persoane care nu mai erau de cateva ore la birou..asa ca a ramas fara ele. Nu stiu cum a trecut ziua, pentru ca altceva decat criza, ministru de interne propus de PSD si lasat in asteptare de Basescu, nu am auzit.
Am plecat acasa, cu gandul sa fac ceva de mancare, dupa care sa mai citesc ceva, apoi sa dorm...(ordinea nu este neaparat asta). Am urcat in metrou si am coborat chiar in statia care trebuia... bine e cap de linie, asha ca nu aveam cum sa o mai ratez, desi dimineata...tot la capat de linie trebuia sa ajung, dar sa nu mai dezgropam mortii... ma.. Sa nu ne incurcam in detalii, deci. De la metrou pana acasa fac cel mult, mergand ca melcul si ca rama si ca alta taratoare, cel mult, dar cel mult 10 minute, cu tot cu shopingarit. Am ajuns imediat pe aleea din fata blocului si... un tanar, ca sa îi zic asa, statea cu fata spre mine si facea miscari suspecte. Adica parca se pregatea sa scoata un cutit, pistol, castet..ma rog lista armelor albe sau de alte culori poate continua. In momentul acela mi-am si imaginat cum o sa sara asta la gatul meu crezand ca cine stie ce prada va gasi. Asa ca mi-am inclestat pumnii si mi-am zis: "daca asta e talhar, sau mai stiu eu ce, mor cu el de gat", zic eu viteaza lu peste..oricum ma gandeam ca daca ma ataca tot nu mai am ce pierde si macar ii dadeam si eu cateva (ce apucam) in gura, cap, etc. Dar nu a fost asa. Uitandu-ma mai atent sa vad ce miscare face dusmanul, vad...ei ce credeti...tanarul cu pricina, nu gasise unde sa se autosatisfaca...sa vorbesc in termeni...elevati, decat pe aleea din fata blocului meu, chiar in fata mea. YAKS! YAKS! YAKS!!! Bloea...Desi primul impuls a fost sa ii dau cu piciorul chiar in obiectul muncii, scarba a fost mai presus. Am plecat fara sa scot o vorba, mai mult verde-gri-mov la fata, am intrat in scara blocului, apoi in lift, apoi in casa, apoi la wc si am vomitat tot ce mancasem eu in ziua de 19 ianuarie... Dupa care, am vazut ca asta era cea mai deprimanta zi, cu predispunere la accidente, sinucideri, etc..nasol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu